Home Romania Cum este influenţat comportamentul uman în funcţie de moment

Cum este influenţat comportamentul uman în funcţie de moment

Omul este o fiinţă a contradicţiilor. Deşi unele persoane nu sunt violente, urmăresc filme de acţiune, alte persoane cred că unii oameni se nasc buni, dar refuză existenţa sufletului. Pentru un timp îndelungat cercetătorii au încercat să descopere motivul din spatele incoerenţei comportamentale a oamenilor.

,,Deşi suntem o specie extrem de violentă suntem, de asemenea, extrem de compătimitori şi altruişti,” afirmă profesorul Sapolsky, din cadrul Universităţii Stanford. 

Pentru a descoperi un model comportamental al omului, afirmă profesorul, omul ar trebui să accepte că omul poate fi explicat prin intermediul unui singur hormon sau a unui mecanism evoluţionar. Deciziile oamenilor, explică el, sunt infleunţate de mai mulţi factori care au loc în decursul anilor, de la o secundă înaintea deciziei, până la sute de ani în urmă, când deciziile strămoşilor săi i-au modificat modelul comportamental, conform InVerse.  

Cu o secundă înaintea unei decizii

Orice are loc în imediată apropiere a unei decizii activează zona amigdalei, centrul fricii şi al agresiunii din creier.  Dacă mediul din jur este stresant, amidgala va transmite emoţii ostile ce ar putea influenţa deciziile. ,,În plus, dacă eşti obosit, ţie foame sau simţi durere, cortexul frontal nu va funcţiona în parametri normali. Această zonă a creierului opreşte efectele amigdalei,” declară Sapolsky. 

Cu câteva ore sau zile înaintea unei decizii

Această perioadă de timp este influenţată, în mare parte, de hormoni. Nivelul hormonilor fluctuează în orice moment, acesta influenţând deziciile oamenilor. ,,Indiferent de sex, dacă nivelul testosteronului este ridicat, ai putea confunda o expresie neutră cu una ameninţătoare,” afirmă profesorul. 

Săptâmâni şi luni înaintea unei decizii

Această perioadă de timp este afectată de plasticitatea creierului (schimbările din creier care au loc în timpul formării noilor neuroni). ,,De-a lungul timpului, creierul se poate schimba dramatic în funcţie de experienţele trăite. Dacă lunile anterioare au fost pline de stres şi traume, zona amigdalei este mărită,” afirmă profesorul. 

Cu secole înainte să te naşti

În ultimul rând, comportamentul şi deciziile realizate din cauza acestuia sunt modificate de deciziile strămoşilor.  De exemplu, dacă strămoşii unei persoane au fost luptători, atitudinea lor poate infleunţa valorile în urma căruia este crescută persoana. 

Source

Toate drepturile sunt rezervate sursei

Recente