Home Romania Călin Popescu Tăriceanu, chestionat dacă ar câştiga în turul doi cu Iohannis:...

Călin Popescu Tăriceanu, chestionat dacă ar câştiga în turul doi cu Iohannis: Absolut

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că „absolut” ar câştiga un tur al doilea al alegerilor prezidenţiale dacă l-ar avea contracandidat pe Klaus Iohannis, pentru că actulul şef al statului, deşi e pe primul loc în sondaje, nu are prea multe realizări în mandatul său la Cotroceni.

Imaginea articolului Călin Popescu Tăriceanu, chestionat dacă ar câştiga în turul doi cu Iohannis: Absolut

Călin Popescu Tăriceanu, chestionat dacă ar câştiga în turul doi cu Iohannis: Absolut

„Absolut şi vă spun şi de ce. În primul rând, eu sunt foarte curios cum îşi va justifica preşedintele cei cinci ani de mandat. Nu văd prea multe realizări la capitolul acesta în ceea ce îl priveşte pe preşedinte. Voturile în momentul de faţă, chiar dacă preşedintele este pe primul loc în sondaje, voturile nu au fost date niciunui candidat şi depinde numai de noi să găsim candidatul care să vină cu propunerile pe care românii le aşteaptă pentru a contura o adevărată alternativă la actualul preşedinte”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, duminică la Antena 3, întrebat dacă are încredere că va câştiga un tur doi la prezidenţiale cu Iohannis.

Liderul ALDE a spus că e o diferenţă între ceea ce aşteaptă electoratul când votează la europarlamentare comparativ cu aşteptările la prezidenţiale.

„La europarlamentare şi în România ca şi peste tot în loc să domine subiectele europene domină subiectele de politică internă. S-a întâmplat la noi la fel. La alegerile prezidenţiale, cel puţin din ce îmi aduc eu aminte la ultimele alegeri, totuşi a existat o dezbatere în care a contat şi oferta pe care au făcut-o candidaţii”, a conchis Tăriceanu.

Preşedintele ALDE a anunţat că doreşte să candideze la scrutinul din toamnă pentru un mandat la Cotroceni. El a precizat că, în cazul în care nu va fi decis un candidat comun pentru prezidenţiale al PSD-ALDE, atunci partidul pe care îl conduce va căuta o altă formul de alianţă, posibil cu Pro România.

Viorica Dăncilă a anunţat că în cazul în care PSD îi va solicita să candideze la prezidenţiale, va accepta ce spune formaţiunea şi nu va da înapoi. Ea a menţionat însă că opţiunea sa este să meargă în spatele altui candidat.

PSD ia în considerare un candidat propriu la prezidenţiale, candidat unic PSD-ALDE sau un prezidenţiabil din afara partidului.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Source

Toate drepturile sunt rezervate sursei

Recente