Home Romania Încep lucrările de reparație și consolidare la podul Constanța, aflat într-o stare...

Încep lucrările de reparație și consolidare la podul Constanța, aflat într-o stare avansată de degradare

​CFR SA informează că luni 15 iulie 2019 încep lucrările de reparații și consolidare la podul de cale ferată situat pe magistrala feroviară București – Constanța, la km 4+327 (Pod Constanța), lucrările desfășurându-se doar în cursul nopții, în intervalul orar 22.00-05.00. Podul Constanța, aflat în Sectorul 1 al Capitalei, la intersecția dintre Calea Griviței și Șoseaua Chitilei, este într-o strare avansată de degradare. Contractul este de 3,49 milioane lei, firma câștigătoare este SC INFRA SYSTEMPROIECT SRL Atribuirea a avut loc prin procedură de negociere directă, după ce la licitația publică lansată nu au fost depuse oferte.

Lucrările de reparații și consolidare la Podul Constanța vor demara luni, 15 iulie 2019, la culeea de pe partea dreaptă pe sensul de intrare în pasaj dinspre Centru spre Bucureștii Noi și vor fi executate, în etape succesive, în intervalul orar 22.00-05.00, fără închiderea totală a circulației autovehiculelor pe Calea Griviței, în permanență fiind deschisă o bandă cu lățimea de minimum 2,5 m, pe sensul unde se desfășoară lucrările.

CFR spune că, și în etapa în care lucrarea va implica restricții pe ambele sensuri ale liniei de tramvai, circulația autovehiculelor se va desfășura în continuare tot pe câte o bandă de circulație, cu lățimea de minimum 2,5 m, pe fiecare sens.

Dat fiind faptul că podul feroviar de la km 4+327 reprezintă un obiectiv de utilitate publică, cu o importanţă deosebită atât pentru traficul feroviar, cât şi pentru cel rutier, CFR SA a analizat şi a stabilit împreună cu constructorul și autoritățile locale abilitate un program de lucrări astfel încât, în perioada execuţiei, să nu intervină modificări majore de trafic în circulaţia rutieră.
Date despre contract și calendar execuție
Valoarea contract de lucrări (proiectare și execuție lucrări): 3,49 mil lei

Firma desemnată câștigătoare: SC INFRA SYSTEMPROIECT SRL

Contract semnat în data de 11 iunie.2019
Durata contractului: 8 luni ( proiectare și execuție lucrări)

Avizul Brigăzii de Politie este valabil pentru perioada 8 iulie – 15 noiembrie 2019

Acordul Managementului de Trafic Rutier a fost emis tot în data de 8 iulie 2019.

Atribuirea a avut loc prin procedură de negociere directă, după ce la licitația publică lansată nu au fost depuse oferte. Procedura de negociere fără invitatie prealabilă la o procedură concurențială de ofertare a fost organizată în baza art.117, alin.1, lit.a din legea nr.99/2016 cu modificările și completările ulterioare deoarece în urma publicării în SEAP a anunțului de participare CN1010526/05.04.2019, nu a fost depusă nici o ofertă.

Source

Toate drepturile sunt rezervate sursei

Recente