Home Romania Fii și beizadele

Fii și beizadele

Până aici, toate bune și frumoase. Doar că supriza vine în momentul în care aflăm cine este unul dintre investitori. Este vorba despre dl. Alexandru Roibu, fiul lui Constantin Roibu. Cine este Constantin Roibu? Nu mă mir dacă ați uitat. Nu este nimeni altul decât fostul director general al companiei de stat Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Nu trebuie să focalizăm neapărat subiectul asupra fiului fostului director de la Oltchim, dar cazul merită comentat din cel puțin trei unghiuri. Primul este, totuși, legat de Oltchim. Acum, nu mai există nicio îndoială că Oltchim a fost unul dintre cele mai mari jafuri din cei 30 de ani de economie liberă din România. Despre felul în care Oltchim a ajuns în insolvență s-au scris tomuri întregi și o parte dintre ele se pot găsi pe Internet printr-o simplă căutare. Cine mai știe cât de mari au fost pierderile statului din afacerea Oltchim. Din aduceri aminte, se poate spune că datoriile, piederile, garanțiile statului neachitate de firma din Râmnicu Vâlcea ajung în total la câteva sute de milioane de euro.

Iar cazul s-a rezolvat prin intrarea combinatului în insolvență, prin administrarea sa timp de câțiva ani, prin mutarea zonei de business profitabilă pe o altă companie și vânzarea către un investitor. Totul ar fi perfect, doar că procedura are două hibe. În primul rând, Comisia Europeană s-a sesizat și cere recuperarea a 335 milioane de euro, sume care au fost acordate ca ajutor de stat incompatibil cu normele europene. În al doilea rând, din câte știm în spațiul public nimeni nu a fost făcut răspunzător pentru falimentul nedeclarat al Oltchim și pentru pierderile uriașe. Directorul combinatului este bine merci, iar fiul acestuia construiește ansambluri rezidențiale în București.

Ieșirea din piață a Oltchim a accentuat deficitul comercial cu produse chimice, un capitol sensibil pentru economiua românească, în acest moment, în materie de schimburi comerciale.

Un al doilea unghi de abordare al știrii este cel fiscal. Este extraordinar că doi tineri investesc în centrul Bucureștiului 10-11 milioane de euro, fără ca nimeni, adică fiscul, să-i întrebe de unde au banii și, cel puțin, dacă au plătit impozitul pe sumele câștigate și investite în imobiliare.

Se știe că de ani de zile piața imobiliară a fost cel mai bun loc unde se puteau investi bani negri sau gri. Dar, credeam că lucrurile s-au mai schimbat. Că fondurile imobiliare au ajuns totuși, într-un târziu, să aibă un minim control de legalitate din partea instituțiilor statului. Este foarte posibil să mă fi înșelat.

Un al treilea unghi de abordare a știrii este legat de zbaterile inutile ale fiscului de a impozita și controla veniturile care ridică suspiciuni privind modul corect prin care au fost obținute.

De-a lungul timpului au fost tot felul de încercări. Mai întâi, au fost discuții despre felul în care statele europene dezvoltate sau Statele Unite ale Amerciii tratează achizițiile de valoare făcute de persoane fizice (imobiliare, automobile scumpe). A urmat o campanie a fiscului cu privire la controlul indirect al averilor, inclusiv o listă secretă făcută de fisc cu persoane ce urmau să fie controlate. Totul a rămas fără niciun rezultat. Sau mai exact fără niciun rezultat notabil.

Cazul Oltchim este ilustrativ. El arată fiascoul total al fiscului în materie de control și impozitare a averilor asupra cărora planează suspiciunea că au fost obținute la marginea sau dincolo de lege.

Source

Toate drepturile sunt rezervate sursei

Recente